top of page
Acasa

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICĂ

ȘI MECATRONICĂ

Departamentul Organe de Mașini și Tribologie

Concepție Integrată în Ingineria Mecanică

Program de studii universitare de masterat

TESTIMONIALE

Feedbackul absolvenților...

"Într-o lume care se mișcă din ce în ce mai repede, rareori îți oferi șansa de a cugeta asupra momentelor din trecut care produc efecte în prezent.

Am absolvit programul de master CIIM în anul 2017, acest moment fiind determinant pentru evoluția mea inginereasca ulterioară. Deși activasem câțiva ani ca inginer proiectant, cunoștințele acumulate în urma absolvirii masterului m-au făcut să îmi doresc o schimbare de traiectorie, iar în prezent activez in domeniul cercetării științifice. Un domeniu mai solicitant pentru care mă simt mai pregătit și în care m-am putut prezenta cu un bagaj tehnic mult mai ‘”bogat” după trecerea prin provocările acestui master.

Fiind la prima experiență în UPB, la început totul a fost o provocare pentru mine, inclusiv identificarea sălilor de curs. Nici nu trebuie să mai pomenesc de motivația necesară pentru a participa până târziu la cursuri în care informațiile erau adesea pluridisciplinare și cu un grad sporit de dificultate.

Odată depășite aceste prime piedici am putut să observ și să apreciez dedicația și pregătirea profesorilor. Și pentru dumnealor erau ore târzii, dar se pare ca aveau acces la resurse infinite, necunoscute nouă. Le sunt recunoscător în primul rând pentru că ne-au pus la dispoziție cele mai bune și performante „arme” de tip CAD, CAE și nu numai. În al doilea rând, pentru că ne-au învățat, cu tact și răbdare, cum să le utilizăm eficient pentru a „lupta” în activitatea inginerească.

După absolvirea masterului nu am putut sta prea mult timp departe de zona universitară și de domeniile care îmi oferiseră satisfacții pe timpului programului de master. Absolvirea masterului mi-a oferit oportunitatea ca, în anul 2018, să pot face pasul către stagiul final al pregătirii universitare, doctoratul. Desigur, cuvântul "final" este doar un fel de a exprima ciclul de formare Bologna, dar adevărul este că formarea nu se va termina aici.

Și asta pentru că, pentru a deveni un bun inginer, ai nevoie să fii într-un permanent proces de învățare și pregătire. Trebuie să fii dispus să acumulezi constant cunoștințe și să ai o atitudine deschisă spre noutate pentru că, așa cum și realitatea zilelor noastre ne arată, nu poți progresa, ca societate sau individ, dacă nu ești dispus sa ieși din propria zonă de confort."

Drd. GEORGIAN LUPU, Inginer în cadrul Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare

Testimoniale
MASTER

Programul de masterat CONCEPŢIE INTEGRATĂ IN INGINERIE MECANICĂ (CIIM) funcționează în cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Mecatronică din Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, fiind în responsabilitatea departamentului Organe de mașini și Tribologie (OMT). Programul se încadrează în Domeniul de specializare Inginerie Mecanică, fiind creeat încă de la înființarea studiilor de Master în UPB. 

Program Studii

Programul de master oferă competențe avansate de proiectare care implică utilizarea aplicațiilor software moderne (CATIA, PRO-ENGINEER, ANSYS Structures & Fluids, INVENTOR, MOLDFLOW etc.) pentru modelarea și simularea proceselor și produselor specifice ingineriei mecanice.

 

Mobilităti ERASMUS+

ERASMUS+ este programul prin care Uniunea Europeană sprijină educaţia şi formarea studenţilor, urmărind cooperarea cu ţările partenere în domeniu învăţământului superior şi sportului, multiligvismul, echitatea şi incluziunea. 

 

Contact

Universitatea POLITEHNICA Bucureşti,
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică,
Departamentul Organe de maşini şi Tribologie

Corp CG

Responsabilul programului de masterat: Traian CICONE

   Tel: 021.402.9411 / 0740.028.022

E-mail: traian.cicone@upb.ro

Ai o întrebare?

contact
bottom of page